Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene si Consiliul Europei.

February 15, 2010

CONSILIUL EUROPEAN

Locatie: Bruxelles
Componenta si misiune

Consiliul European este o institutie interguvernamentala din care fac parte sefii de stat si de guvern din tarile membre UE, presedintele ales al acestei institutii, presedintele Comisiei Europene si Inaltul reprezentant pentru politica externa si politica de securitate.

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, pe 1 decembrie 2009, Consiliul European a devenit una dintre cele sapte institutii oficiale ale Uniunii Europene. Pe 19 noiembrie 2009 a fost ales si primul sau presedinte, belgianul Herman Van Rompuy, care incepand din ianuarie 2010 conduce in mod oficial lucrarile Consiliului European.

Cu ce se ocupa ?

Consiliul European defineste orientarile politice generale si prioritatile Uniunii Europene, avand deci competente directoare.

In cazuri exceptionale solutioneaza problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial. In cea mai mare parte insa Consiliul se ocupa cu probleme privitoare la cadrul si perspectivele generale de evolutie ale Uniunii Europene.

O alta importanta sfera de activitate o constituie politica externa si de securitate comuna, coordonata de sefii de stat si de guvern la intalnirile la nivel inalt.

Deciziile adoptate la reuniunile Consiliului European constituie un impuls major in definirea orientarilor politice generale ale Uniunii Europene. Aceasta institutie are si rol de coordonare sau arbitraj, oferind solutii pentru problemele dificile cu care se confrunta tarile membre.

Cum functioneaza?

Consiliul European se reuneste o data la sase luni, la convocarea presedintelui, dar in situatii exceptionale poate fi convocat mai des. Reuniunile Consiliului European au loc de obicei la Bruxelles, in cladirea Justus Lipsius.

Deciziile sunt luate in general prin consens, dar exista si situatii prevazute in Tratat in care este nevoie de majoritate calificata sau de unanimitate.

Presedintele Consiliului European este ales prin majoritate calificata si are un mandat de doi ani si jumatate, cu posibilitatea de a fi reinnoit o singura data.

Istoric

Consiliul European a fost creat in 1974, mai intai ca un forum informal de discutii intre sefii de stat si de guvern ai tarilor membre UE. Treptat, el a devenit principalul for in care se traseaza obiectivele politice ale Uniunii si strategiile de atingere a acestora. Un statut formal i-a fost conferit prin Tratatul de la Maastricht, semnat in 1992. Incepand din 1 decembrie 2009, odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, a devenit una din cele sapte institutii ale Uniunii Europene.

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Locatie: Bruxelles si Strasbourg
Presedintie : Prin rotatie o data la sase luni

Componenta si misiune

Consiliul este principalul organ de decizie al UE. La fel ca Parlamentul European, Consiliul a fost infiintat prin tratatele fundamentale in anii ′50.

Consiliul reprezinta statele membre, dar la reuniuni participa un ministru din fiecare guvern al statelor UE, in functie de tema reuniunii. Spre exemplu, daca in Consiliu se vor discuta probleme de mediu, la reuniune va participa ministrul de resort din fiecare stat membru UE si reuniunea va purta titlul “Consiliul pentru Mediu”.

In total exista noua configuratii (“formatiuni”) diferite ale Consiliului.

Afaceri Generale si Relatii Externe
Afaceri Economice si Financiare (Ecofin)
Justitie si Afaceri Interne
Forta de munca, Politica Sociala, Sanatate si Protectia Consumatorilor
Competitivitate
Transport, Telecomunicatii si Energie
Agricultura si Pescuit
Mediu
Educatie, Tineret si Cultura

Fiecare ministru din Consiliu este imputernicit sa isi asume angajamente in numele guvernului pe care il reprezinta. Cu alte cuvinte, semnatura ministrului este semnatura intregului guvern. Mai mult, fiecare ministru din Consiliu raspunde in fata parlamentului national si a cetatenilor pe care parlamentul tarii sale ii reprezinta

Cu ce se ocupa?

Consiliului ii revin sase responsabilitati esentiale.

Sa adopte legi europene – in colaborare cu Parlamentul European, in multe domenii de politici publice.
Sa coordoneze politicile economice si sociale generale ale statelor membre.
Sa incheie acorduri internationale intre UE si alte tari sau organizatii internationale.
Sa aprobe bugetul UE, in colaborare cu Parlamentul European.
Sa defineasca si sa puna in aplicare politica externa si de securitate comuna a UE (PESC) pe baza orientarilor prevazute de Consiliul European.
Sa coordoneze cooperarea intre instantele nationale si autoritatile politienesti in materie penala (a se vedea: “Libertate, securitate si justitie”).

Cum functioneaza?

Presedintia Consiliului este asigurata prin rotatie, la fiecare sase luni. Cu alte cuvinte, fiecare stat membru UE preia controlul agendei Consiliului si prezideaza toate reuniunile pentru o perioada de sase luni, promovand deciziile legislative si politice si negociind pentru realizarea unui compromis intre statele membre.

La inceputul lui 2010, Spania a preluat timp de sase luni, pentru a patra oara, presedintia UE. Aceasta este prima presedintie semestriala dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona si dupa desemnarea primului presedinte permanent al Uniunii Europene. Pe 20 ianuarie, premierul spaniol, Jose Luis Rodríguez Zapatero, a prezentat deputatilor europeni prioritatile presedintiei spaniole pentru urmatoarele sase luni.

Deciziile in cadrul Consiliului se adopta pe baza de vot. Cu cat populatia tarii este mai numeroasa, cu atat mai multe voturi are tara respectiva, dar numerele sunt ponderate in favoarea tarilor cu o populatie mai redusa:

Franta, Germania, Italia si Regatul Unit 29
Polonia si Spania 27
Romania 14
Tarile de Jos 13
Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Ceha si Ungaria 12
Austria, Bulgaria, Suedia 10
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania si Slovacia 7
Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg si Slovenia 4
Malta: 3
TOTAL 345

In domenii deosebit de sensibile, precum politica externa si de securitate comuna, impozitarea, politica de imigrare si de acordare a dreptului de azil, deciziile Consiliului trebuie adoptate cu unanimitate. Cu alte cuvinte, fiecare stat membru are putere de veto in aceste domenii.

Cu toate acestea, in majoritatea problemelor, Consiliul adopta decizii prin “vot cu majoritate calificata”.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Locatie: Strasbourg, Bruxelles si Luxemburg

In timp ce Consiliul Uniunii Europene reprezinta tarile din UE la nivel de stat, Parlamentul European este institutia comunitara care reprezinta popoarele tarilor membre ale Uniunii Europene, cei 736 de deputati fiind alesi prin vot direct de cetateni.

Componenta si misiune

Tratatele Uniunii Europene confera Parlamentului European competente legislative, bugetare, de initiativa si de control al executivului.

Lucrarile Parlamentului sunt conduse de Presedinte, care are si rolul de reprezentant al acestei institutii. El este ales prin vot secret iar mandatul sau este de doi ani si jumatate si poate fi reinnoit o singura data.

Cele 27 de state membre UE sunt reprezentate de 736 de deputati, 33 dintre acestia fiind romani.

Activitatea Parlamentului European este importanta pentru ca, in multe domenii de actiune, deciziile privind noua legislatie europeana sunt adoptate in comun de catre Parlament si Consiliul de ministri, cel care reprezinta statele membre.

Parlamentul joaca un rol activ in elaborarea legislatiei care are un impact asupra vietii cotidiene a cetatenilor, ca de exemplu, legislatia privind protectia mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea sanselor, transportul, libera circulatie a lucratorilor, capitalurilor, marfurilor si serviciilor.

Parlamentul si Consiliul au, de asemenea, competente comune in ceea ce priveste bugetul anual al Uniunii Europene.

Cum functioneaza?

Parlamentul European are 20 de comisii specializate pe anumite politici. Acestea se reunesc in general in Bruxelles.

Sedintele plenare reprezinta punctul culminant al activitatii parlamentare. Aici se finalizeaza lucrarile comisiilor si cele ale grupurilor politice, iar deputatii europeni dezbat in plen diferite chestiuni europene. Sedintele plenare se desfasoara de obicei la Strasbourg, unde se afla sediul principal al Parlamentului, dar unele sedinte au loc la Bruxelles.

Istoric

Incepand cu anul 1979 este ales direct, o data la 5 ani, prin alegeri generale, libere si secrete. In perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiti de catre parlamentele statelor membre. Parlamentul European este reprezentantul democratic al intereselor celor aproape 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Locatie: Bruxelles

Comisia europeana este organul executiv al Uniunii Europene, avand rolul de a intocmi proiecte de legi si de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunitatilor Europene, independent de statele membre, avand deci un caracter cu adevarat supranational. Comisarii actioneaza exclusiv la dispozitia Uniunii si nu a tarilor de origine.

Comisarii sunt membri cu drepturi egale ai comisiei, reprezentand deciziile luate pe principiul colegial. Durata unui mandat este de 5 ani, inceputul si sfarsitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativa a Parlamentului European.

Comisia Europeana este compusa la ora actuala din 27 de comisari, din care unul are functia de presedinte al Comisiei Europene. Consiliul European il nominalizeaza pentru fiecare noua comisie pe presedintele acesteia, dupa care se solicita acordul Parlamentului European.

Romania detine in prezent portofoliul Agriculturii, prin comisarul european Dacian Ciolos.

Comisia Europeana indeplineste atributiile unui adevarat executiv, prefigurand viitorul guvern european supranational.

Conform dispozitiilor art. 155 Tratatul CE, in vederea asigurarii functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia indeplineste urmatoarele atributii:
– vegheaza asupra aplicarii dispozitiilor Tratatului si a dispozitiilor adoptate de institutii in virtutea tratatului (functia de supraveghetor);
– formuleaza recomandari sau avize asupra materiilor care fac obiectul tratatului (functia de initiativa si control);
– are putere proprie de decizie proprie si participa la formularea actelor Consiliului si Parlamentului European (functie de decizie si initiativa) ;
– exercita competentele pe care Consiliul i le confera (functia de executie).

In afara atributiunilor mentionate mai sus, Comisia are competente si in ceea ce priveste gestionarea fondurilor structurale comunitare.

Spre deosebire de situatia existenta intr-un stat national, unde dreptul de initiativa legislativa este exercitat de guvern si parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine in principal Comisiei Europene, in unele cazuri, cu titlu de exceptie, revenind si Consiliului Ministrilor Uniunii Europene si Parlamentului.

CONSILIUL EUROPEI

Locatie: Strasbourg

Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, a luat nastere la 4 mai 1949 si reuneste toate statele Uniunii Europene precum si alte state din centrul si estul Europei, fiind independent de Uniunea Europeana.

Consiliul Europei este compus din 47 de state membre, reprezentand peste 800 de milioane de locuitori, la care se adauga o serie de state cu statut de observator: Canada, Vatican, Japonia, SUA, Mexic si Israel.

Obiectivul principal este promovarea democratiei precum si protectia drepturilor omului, a pluralismului democratic si respectarea legii in toate tarile europene.

Un alt obiectiv este incurajarea pastrarii identitatii culturale si diversitatii tuturor tarilor membre.

Consiliul Europei are doua dimensiuni: una federalista, reprezentata de “Adunarea Parlamentara”, alcatuita din parlamentari proveniti din parlamentele nationale, si cealalta, interguvernamentala, intruchipata de “Comitetul Ministrilor”, alcatuit din ministrii de externe ai statelor membre.

Romania a devenit cel de-al 32-lea stat membru al Consiliului Europei la data de 7 octombrie 1993 si a detinut presedintia Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei in perioada Noiembrie 2005 – Mai 2006.

 

Despre implicarea in politica

September 22, 2009

“Viata oricărui individ care traieste pe aceasta planeta este influentata de decizii politice şi asta indiferent de zona geografica în care traieste individul respectiv. Mediul politic are o caracteristica speciala, aceea ca poate fi schimbat în mod repetat de către indivizii care traiesc în el,în aşa fel încît sa le ofere acestora conditii cît mai bune de viaţa. De aici decurge necesitatea implicarii în viaţa politica a tuturor indivizilor, altfel mediul politic va fi modelat după dorintele unui număr restrins de indivizi, care îşi vor urmari în principal propriile interese.

Omul, la fel ca oricare alt animal,trebuie sa se adapteze la mediu în vederea supravietuirii sale şi a descendentilor sai, în consecinta fiecare om va adopta fata de mediul politic (reprezentat de institutiile şi persoanele care iau decizii politice) în care traieste, reactia de adaptare care i se pare lui cea mai potrivita (eficienta). Un individ poate avea fata de sistemul politic în vigoare în zona geografica în care traieste o reactie de acceptare sau una de respingere.

În situaţia în care accepta sistemul politic respectiv, poate decide sa participe direct la luarea deciziilor politice şi în acest caz se inscrie în unul din partidele politice existente. Acest lucru îi va permite sa participe în mod nemijlocit la definirea politicilor în diverse domenii ale partidului respectiv, iar în situaţia în care partidul ajunge la guvernare, individul poate accede la o funcţie de conducere, poziţie din care poate influenta decisiv viaţa comunitatii umane din care face parte.

Dar,pe lîngă implicarea directă, un individ poate alege implicarea indirecta, prin participarea la scrutinul electoral pentru parlament şi presedintie, situaţie în care o data la patru ani are posibilitatea de a desemna cîteva persoane care sa-i reprezinte interesele în forurile superioare de decizie ale tarii. În plus, un individ care prefera implicarea politica indirecta, mai poate sa se inscrie într-un sindicat, care sa-i apere interesele profesionale şi poate sa participe (chiar şi numai d.p.d.v. financiar) la actiunile unor grupuri de presiune (de interese).

Un grup de presiune (lobby) susţine, în perioada dintre scrutinurile electorale, diverse initiative în scopul influentarii reprezentantilor cu funcţie de decizie(parlamentari, membri ai Consiliilor Judetene,etc.), în aşa fel încît aceştia sa voteze în conformitate cu interesele grupului de presiune. Grupurile de presiune îşi intensifica activitatea în perioada campaniilor electorale, incercind sa determine alegerea în forurile decizionale a cît mai multor persoane dispuse sa apere interesele grupurilor respective. Trebuie menţionat ca şi organizatiile de tip civic,care spun ca reprezintă interesele societatii civile, sînt tot grupuri de presiune. În sfirsit, exista multe persoane care sînt de acord cu sistemul politic dar decid sa nu participe în nici un fel la viaţa politica.

Un individ poate alege sa nu participe(sau sa nu mai participe niciodata, dacă deja a participat o data) la votul pentru desemnarea reprezentantilor în forurile de decizie. Deasemenea poate decide sa nu se inscrie în nici un partid politic, sindicat sau sa nu sprijine nici un grup de presiune. Cei mai multi dintre indivizii care nu se implica în viaţa politica o fac din pura comoditate (aceştia sînt de fapt multumiti cu starea de fapt existenta) sau din convingerea ca actiunile lor nu au nici un rezultat.

Să luam acum situaţia în care un individ nu accepta sistemul politic în vigoare în tara al cărei cetatean este.

Prima optiune ar fi schimbarea sistemului politic după cucerirea puterii politice prin intermediul unui scrutin electoral. Acest lucru presupune formarea unui nou partid politic,atragerea de membri şi participarea la alegeri în cadrul sistemului politic deja existent. Fondatorii partidului National-Socialist din Germania interbelica au ales aceasta varianta.

A doua optiune ar fi schimbarea sistemului politic dintr-o tara prin actiuni revolutionare. Acestea sînt declansate de grupuri de persoane care cred ca pot institui un sistem politic mai eficient şi mai drept decît cel existent, însă nu pot face acest lucru prin intermediul mecanismelor sistemului politic în vigoare. Istoria arata ca unele dintre aceste miscari revolutionare au fost de fapt declansate de nişte grupuri de interese care au dorit sa cucereasca puterea pentru a-şi apara şi cultiva mai bine interesele proprii.

A treia optiune este neparticiparea la viaţa politica a unui stat, deoarece statul este privit ca un instrument de opresiune a indivizilor. Refuzul declarat al implicarii directe sau indirecte a individului în viaţa politica a unui stat, din motivul expus mai sus, este o caracteristica a miscarii politice denumită “Anarhism”. Anarhismul pune pe primul plan libertatea individului şi susţine ca orice societate (de tip democratic sau nu) care are dreptul sa ia masuri coercitive asupra membrilor sai în cazul în care aceştia nu se supun unor prevederi legale în vigoare( de exemplu refuza sa plateasca impozite), este în fapt o tiranie. Persoanele cu putere de decizie într-un stat (la nivel local sau national) sînt denumite “terocrati”(”terrocrats” în engleza).

În sfirsit, a patra optiune pentru un individ nemultumit cu sistemul politic din tara în care traieste, este parasirea acelei tari şi emigrarea într-o tara unde este în vigoare un alt sistem politic sau acelaşi sistem politic, care are însă rezultate mai bune.

Sistemul politic socotit în momentul de fata cel mai bun, democratia, nu permite un control adecvat al reprezentantilor alesi de cetateni în organismele de decizie. Acesti reprezentanti devin cu timpul experti în discursuri pline cu promisiuni şi în manevre de culise. Ei nu evolueaza însă şi din punct de vedere intelectual şi moral, lucru care le-ar permite sa îşi indeplineasca cu succes sarcina care le-a fost incredintata de alegatori, aceea de a imbunatati prin decizii intelepte conditiile de viaţa ale cetatenilor. În plus, perioada de patru ani existenta de obicei între doua alegeri este mult prea mare, nepermitind cetatenilor sa sanctioneze prin vot o guvernare care se dovedeste incompetenta de la începutul mandatului sau.

Societatea umana va evolua doar dacă la conducerea politica va participa în mod permanent un număr cît mai mare de indivizi care sa asigure o dezbatere de idei generatoare de soluţii, în aşa fel încît sa poată exista oricind o alternativa reală la o guvernare care îşi dovedeste neputinta, şi nu o alternativa de forma, prin rotirea nesfirsita la conducere a citorva partide politice.”